luni, mai 29, 2017

mai bine crezi în mângâierile unghiului

Postat Maria
E greu să crezi în mângâierile nisipului
când pământul lunecă şi muşcă din viaţa ta
arunci din tine toate filele
de frica unui incendiu iminent
din cuvinte sar literele
ca un cutremur de metafore

creşti şi scazi deopotrivă
urci cobori iar urci
sinuozităţile pământului şi cerului
muşcă şi ele din tine
păsările emoţiilor dau roată

eşti ca un conglomerat de oase
pline de tainele sinelui
răzvrătită lumina acoperă totul în grabă
apoi umple cerul de veşti

eşti urma din urmă a umbrei Lui şi încapi
într-un sac din pânza necunoaşterii umane
sau din pânza cunoaşterii aproximative
pe care o tot văd plutind prin mine
şi mă sufocă

e greu să crezi mângâierile pământului
când fragmente de ploi răsucesc în taină
copacul vieţii şi al morţii deopotrivă
din care roadele nu mai cad
pentru că tu ai nevoie să şi urci
nu numai să te apleci să le culegi

mai bine crezi în mângâierile unghiului
cel mai deschis al fulgerului
acel fulger albastru pe care-l primeşti uneori
şi nu mai poţi să plângi vreo două luni
după ce pleacă o parte din tine la ceruri

iar tu rămâi

femeie seacă în pământul cutremurat
muşcat
de umbrele şi tainele sinelui
căutându-le anume printre cuiele refolosite
la fiecare răzvrătire de toate cele ceruite
cerute de cer

ceri pauză ţi se dă mai departe
câte o bătaie de călcâi şi ritmul
pentru a hori în jurul tău neîncetat
căutând căutându-te

şi totuşi

crezi şi laşi deoparte ifosele
şi mergi înainte cu toate
privind inima ta
ca pe un cactus înflorit în alb

şi poate că nu mai îndrăzneşti
să-i atingi geometriile magice
cu erori. poate.

Anne Marie Bejliu, 1 mai 2017

duminică, mai 28, 2017

De dragoste, de nu...

Postat Maria
 Mamă, de ce naşti un bătrân?
De ce naşti tu numai toamnă
şi numai iarnă?!
De ce mi se face frig de zăpadă, mamă,
când sunt un murdar?
Încă miros a spirt
şi alţii a morţi, mamă, -
dă-mi nu stele, ci un pahar de lapte acrit.


Nu-mi da vedere, mamă,
dă-mi un cal hăituit!
Nu mă înverzi cu iarbă verde,
înverzeşte-mă cu ochii ei.
Binecuvântează-mă, mamă,
s-ajungem din doi, trei!
Ce blestem e dorul,
e aproape la fel de sublum
cum e crima, cum e omorul,
sau, mamă, cum e norul!
Tu nu vezi că plouă mamă,
tu nu vezi că plouă?
Se-neacă peştii în lumină, mamă,
se-neacă peştii
şi curg în sus, nu mai curg la vale!
Sânul tău era cel mai de sus, mamă,
de ce l-au făcut stea, de ce l-au făcut stea?
Al lui nimenea, mamă, al lui nimenea...
al lui ia-mă moarte
şi, ia-mă odată!

Numai tu mă iubeşti pe mine,
moarte, numai tu mă iubeşti
iubito!

Nichita Stanescu

sâmbătă, mai 27, 2017

Care mi-e menirea, scopul, misiunea?

Postat Maria
  by |
“De ce am venit aici ? Ce ar trebui să fac? Simt că există ceva dincolo de acestă monotonie repetitivă şi ritualistică a vieţii, dar nu îmi pot da seama ce anume”. Aţi gândit vreodată aşa? Personal, primesc astfel de întrebări cel puţin de două ori pe săptămână, acesta fiind şi motivul pentru care am decis să abordez astăzi această temă.
În primul rând e nevoie să clarificăm un pic termenii din titlu, pentru că, deşi sunt de multe ori folosiţi ca sinonime, nu se referă la aceleaşi concepte. E posibil sa gasiti interpretari diferite la alti autori, acesta este doar modul meu, personal, de interpretare.

Care ne este menirea?


Poate ţi se va părea ciudat, dar toţi oamenii au aceeşi menire! Există şi câteva excepţii despre care vom vorbi poate altă data, şi care se referă, în principiu, la marii maeştri care vin în anumite puncte cheie din istorie si au de îndeplinit un anumit rol …
Menirea noastră este să experimentăm separarea şi coborârea în materialitate, în acestă dimensiune 3D, pentru a ne redescoperi pe noi înşine şi a ne aminti cine suntem cu adevărat.
Experienţa fiecăruia dintre noi este tot ceea ce contează la acest nivel. Restul e … maya, iluzie! Experienţa noastră personală este tot ceea ce aducem cu noi, ACASĂ, atunci când ne întoarcem la Creator. Nu avuţia, nu numele, nu titlurile, nu realizările, nici măcar contribuţia individuală la continuarea specie umane.
Singurul lucru care contează este cum ai experimentat TU circumstanţele vieţii, cum te-ai simţit ca şi co-creator al existenţei tale, cum ai abordat  provocările , cum ai acceptat înfrângerile, cum te-ai bucurat de succese. Atât.
Pare a fi departe de ceea ce am fost învăţaţi de mici copii? Poate chiar acesta este şi motivul pentru care există atâta suferinţă pe Pământ. Am crezut că trebuie să demonstrăm, să merităm, să ne sacrificăm, să concurăm , să fim învingători , să influenţăm, să apărăm, să cucerim…. Să nu mă înţelegeţi greşit : toate acestea sunt experiente perfect valide!!! Şi e nevoie să le recunoaştem ca atare. Doar că nu au reprezentat, în majoritatea lor, alegeri conştiente!  Marele dar care ni s-a făcut atunci când am venit pe Pământ fost libertatea de a alege. Măsura în care omul a beneficiat însă de acestă libertate este discutabilă. Fără acces la cunoaştere, împovărat de vină, păcat, ruşine şi condus prin frică, minunata fiinţă umană şi-a uitat strălucirea şi propria legătură directă cu Sursa, şi s-a supus altora, adâncindu-se din ce în ce mai mult în întuneric, uitare şi separare.
Acest lucru se schimbă în timpul generaţiei noastre, a celor care citim articole de genul acesta, care simţim că ceva nu este tocmai în regulă cu societatea actuală şi care începem să avem din ce în ce mai mult acces direct, nemijlocit, la Lumină, la Sinele Înalt, la ghizi şi învăţători, prin meditaţie în principal. Accesul direct este completat şi de tehnologia digitală modernă şi bogăţia de informaţii din orice domeniu … Scrieri vechi autentice, nealterate intenţionat cu scopul manipulării maselor, încep să fie accesibile oricui dă un search pe Google. Nu mai primim informaţii “filtrate” şi doar de la anumite persoane, percepute ca “autoritate”, avem posibilitatea să ne documentăm, să tragem propriile concluzii să discernem dintre mai multe “adevăruri”.
Cu cât ne desfundăm mai mult urechile şi ne luăm unul câte unul vălurile de pe ochi, cu cât ieşim mai mult din frică, cu atât suntem mai deschişi şi mai apţi de a ne îndeplini menirea. Căci această menire se poate rezuma la bucuria de trăi, de a fi viu pe această minune de planetă albastră, şi a ne da seama că nu am fost niciodată separaţi, nu ne-a izgonit nimeni din Rai, ci noi singuri, ca nişte copii curioşi şi năzdrăvani, ne-am aruncat în acestă experienţă, acceptând chiar şi cea mai cruntă condiţie : uitarea.
Ne trăim menirea în fiecare clipă, cu fiecare respiraţie, suntem mereu pe calea noastră, chiar şi faptul că ne-am abătut, poate, de la drumul drept, este o parte din calea noastră :-) , nu putem rata nimic. La un nivel mai înalt de înţelegere, suntem deja tot ceea ce ne-am dorit vreodată să fim.

Care este Scopul?


Probabil aţi remarcat faptul că vorbesc des despre lecţiile pe care am venit să le învăţăm aici. Mai corect ar fi să spunem că ne propunem anumite teme de explorat. Ideea de “lecţie” presupune că cineva ne-a dat spre învăţare acea lecţie, apoi ne “scoate la tablă” şi ne dă o notă proastă ori ne pedepseşte dacă nu este satisfăcut de ce am învăţat. Dar nu este vorba de aşa ceva!! Noi înşine ne propunem acele teme de explorat , noi înşine ne evaluăm performanţa. Suntem ajutaţi, îndrumaţi, consiliaţi de către ghizii care ne au în grijă, fără judecată aspră sau pedepse capitale, căci imensa lor compasiune şi nivelul lor de înţelegere depăşeşte cu mult ceea ce ne-am putea noi imagina.
Iadul există în noi, nu e un loc unde suntem aruncaţi dacă nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor unor judecători aspri şi de neclintiţi, este o dimensiune astrală de frecvenţă joasă, dominată de vină, ruşine, remuşcări, frică, dezâmputernicire… care ne cantonează într-un spaţiu mental repetitiv, în care retrăim mereu şi mereu experienţele, gândurile şi emoţiile pe care nu le-am integrat.
Revenind la teme, fiecare suflet îşi propune să experimenteze anumite teme : renunţarea la control, încrederea în sine, compasiunea, iertarea, echilibrul, etc . Aceste teme vor fi prezente în mai toate ariile de viaţă, atât în relaţiile personale, în căsnicie, la serviciu, cu prietenii… Dacă vă notaţi pe o hârtie toate problemele, situaţiile de viaţă cu care vă confruntaţi acum, veţi remarca sigur o anumită temă comună. Ei bine, aceea este una dintre temele pe care aţi venit să le exploraţi.
Nu uitaţi că Pământul este o planetă foarte polarizată şi că noi învăţăm prin contrast, astfel că înainte de a învăţa iertarea, de exemplu, vă veţi fi aruncat în medii sau relaţii în care chiar să experimentaţi lucruri neplăcute, trădări, traume, suferinţe pricinuite de factori externi ( hi, hi, de parcă aşa ceva există :-) , dar asta-i piesa :-) ) pentru care chiar să aveţi nevoie să vă exersaţi puterea de a ierta.
Pe lângă aceste teme, în înregistrările Akashice mai găsim şi anumite “specializări” ale sufletului. Nu toate sufletele au o specializare anume, de obicei găsesc o astfel de specializare la cei care s-au angajat activ să exploreze zone specifice ale conştiinţei. E ca şi cum ai avea un set clar de abilităţi înnăscute , talente sau daruri deja existente, gravate în însăşi structura ta sufletească şi pe care le foloseşti, la început inconştient, pentru că “ţâşnesc” din tine , ies singure la suprafaţă, iar mai apoi conştient, odată ce ai înţeles că te ajută să îţi îndeplineşti misiunea şi să serveşti pe ceilalţi în cel mai înalt şi potrivit mod pentru tine.
Se spune că scopul sau misiunea nu e nevoie să le cauţi tu, căci te caută ele pe tine. Adică este imposibil să nu fii ceea ce ai venit să fii, ceea ce eşti deja la nivelul sufletului, şi atunci am avea nevoie doar de atenţie, de starea de prezenţă, de linişte interioară, de conectare cu Sinele şi ghizii personali, ca să începem uşor, uşor, să recunoaştem în noi scopul pe care ni l-am asumat venind aici .
Să nu ne amăgim însă că totul se poate transforma peste noapte, doar pentru că am gândit pozitiv şi am cultivat starea de prezenţă! Mai este nevoie de un ingredient fără de care nimic nu se poate schimba în nivelul nostru de vibraţie, în conectarea şi alinierea cu scopul sufletului nostru şi darurile sale divine : disponibilitatea de a acţiona, de a întrupa în fizicalitate aceste calităţi.

Misiunea personală

Deşi, este adevărat,  îţi poţi propune acest lucru încă dinainte de a plonja în această realitate tridimensională, de obicei nu ne alegem clar o anume meserie sau un anume mod de a experimenta viaţa. Ne place să alegem asta când venim aici, când începem să ne jucăm şi să modelăm acestă realitate în funcţie de plăcerea pe care ne-o oferă interacţiunea cu anumite energii ale creaţiei.
Probabil sufletul celui care a fost Shakespeare şi-a propus de la început să se experimenteze pe sine în postura de scriitor, pentru că astfel avea ocazia să influenţeze generaţii întregi de oameni, la un nivel profund. Sufletele întrupate ca Einstein sau Tesla cu siguranţă aveau clar  misiunea de a schimba radical înţelegerea ştiinţei, şi atunci ştiau că vor alege să fie oameni de ştiinţă, cercetători, inventatori … Cred că regula se aplică în cazul tuturor celor care au avut o influenţă hotărâtoare în dezvoltarea sau evoluţia unui anume aspect al socieţăţii umane, deşi e doar o supoziţie, încă cercetez subiectul :-) .
În rest, noi toţi venim cu anumite daruri divine, cu un anumit tip de energie, specific sufletului nostru şi în cadrul acestui culoar de posibilităţi, de predispoziţii şi daruri înnăscute, ne alegem modul în care dorim să le exprimăm în lume.
Ce se întâmpla foarte des până acum, era că din lipsa de aliniere cu centrul nostru personal de energie şi cu energia grupului nostru de suflete de origine, şi din dorinţa de a satisfice cerinţele părinţilor şi a unei societăţi ancorate în energia lipsei, a insuficienţei, a grijii pentru ziua de mâine , a lipsei de securitate financiară şi chiar fizică, ne alegeam meserii sau ocupaţii total în dezacord cu noi înşine! Era mai bine să te faci inginer textilist decât actor, pentru că “actorii sunt muritori de foame”, era mai recomandat să dai la Drept deşi sufletul tău tânjea să picteze , pentru că “nu poţi să îţi întreţii familia din mâzgălituri pe pânză”,  sau preferai să rămâi manichiuristă deşi terminasei Biologia cu 10 şi orice subiect de cercetare asupra vreunei specii de bâtlani în curs de dispariţie te aducea în extaz, doar pentru că banii primiţi de la o clientă înstărită, pe o mani-pedi, echivalau cu un sfert din salariul unui biolog cercetător .
Trăim vremuri în care aceste energii ale fricii şi manipulării încep să se disipeze, nu se va întâmpla peste noapte, dar viteza de schimbare va fi direct proportională cu gradul de implicare al fiecăruia dintre noi. Cât de mult eşti dispus să te uiţi la fricile tale, să transmuţi credinţe învechite şi să îţi asumi responsabilitatea pentru crearea unei realităţi aşa cum ţi-o doreşti? Despre asta este vorba. Doar să nu speri că până la sfârşitul acestei vieţi totul va fi roz cu floricele, pentru că nu va fi. Noi suntem primii care începem să lucrăm conştient cu noi înşine, să ne realiniem cu Sinele nostru înalt, să ne cunoaştem sufletul divin, să ne amintim cine suntem. Munca noastră curajoasă de auto-curăţare, de transmutare mentală şi înălţare spirituală va pune bazele unei societăţi în care nepoţii noşti vor putea să îşi reverse lumina divină şi să facă din experienţa pe Pământ o aventură pe care să şi-o dorească multe suflete.
Si iată una dintre marile misiuni – generale- pe care întreaga noastră generaţie şi-a asumat-o şi pentru care, atenţie, ne-am oferit voluntari!!
Sub acestă umbrelă atotcuprinzătoare, fiecare dintre noi putem acţiona, în acel culoar energetic în care se află darurile noastre divine. Putem face orice în acestă viaţă, nimeni nu ne poate opri, doar că dacă alegem ceva ce este înafara nişei noastre energetice, vom munci mai mult, vom face mereu doi paşi înainte – unul înapoi, vom avea senzaţia că împingem la deal bolovanul lui Sisif, că lucrurile nu se leagă, etc , până hotărâm să ne lăsăm îndrumaţi de sufletul nostru pe calea pe care să ne simţim “ca peştele în apă”, sau  “ca acasă”.

Cu toţii suntem un cocktail de energii divine, combinate în diverse proporţii. Fiecare avem însă un anumit centru energetic principal din care ia naştere darul nostru divin. Înregistrările Akashice dezvăluie uneori şi un al doilea centru de energie (centru secundar), dar, în majoritatea cazurilor sufletele au doar o singură energie predominantă (ce reprezintă aproximativ 37-43% din tot).
Dacă energia ta principală este divina compasiune, de exemplu, (să considerăm că este reprezentată de conul portocaliu din imaginea alăturată) şi tu nu manifeşti acest dar mai deloc în viaţa ta zilnică ( în realitatea tridimensională – 3D), ci te concentrezi pe total alte energii de creaţie, atunci ori rezultatele muncii tale nu vor fi satisfăcătoare, ori nu vei reuşi să duci la capăt proiectele începute, ori te vei simţi scurs de energie, stressat, copleşit, şi atunci încep să se instaleze în trupul fizic diverse depresii, boli, bolile autoimune, etc, care să te facă să te opreşti şi să reconsideri situaţia în care te găseşti.
Misiunea s-ar putea traduce ca acea activitate pe care o faci cu o bucurie imensă,  în folosul celorlalţi, utilizând la maximum darurile tale divine.
Înregistrările Akashice ne dezvăluie un profil al sufletului complet, în care este foarte uşor să identifici spre ce anume te poţi îndrepta pentru a trăi cele mai mari satisfacţii, împriniri, şi de ce să nu menţionăm, şi cea mai mare abundenţă financiară.
Este posibil să ne aflăm misiunea şi printr-un process de conştientizare şi introspecţie, analizând circumstanţele experimentate în trecut, situaţia prezentă şi idealurile, dorinţele noastre pentru viitor.

vineri, mai 26, 2017

nu știu să scriu poeme de dragoste

Postat Maria
 bună dimineața
bună dimineața și ție
în stația de microbuz mai pustie ca pîntecul unei lăuze
vocile noastre păreau un dublaj
din filmele proaste de acțiune trase pe vhs-uri în '90
un cîine bătrîn se credea om și încerca să prindă noroace prin aer
soarele urca bombănind în părul tău-vatman trezit cu noaptea-n cap
să meargă la muncă
mai mult adormită îți ștergeai ochii copilărește
de parcă-ai fi răscolit spuza unui foc stins
în căutarea unui grăunte de jar

0,2 secunde sunt de-ajuns unei companii de tutun
să sigileze un pachet de țigări
0,2 secunde sunt de-ajuns să-mi treacă prin cap
o mie de gînduri și să nu pot articula vreun cuvînt
m-ai atins din greșeală m-a străbătut o descărcare electrică
pe care n-am știut s-o numesc:
defibrilare
ori fulger nocturn

m-am gîndit uneori să-ți fac mai plăcut locul de muncă
ieșeam în oraș cînd se potoleau furtunile de zăpadă
număram copacii căzuți cîntam în gînd internaționala
făceam proiecte pentru consiliul local
să ridic monumentul copacului necunoscut chiar
în fața biroului tău
apoi între sînii tăi mi-aș fi îngropat mîinile
ca un alpinist ucis de hipotermie pe muntele kenai
mi-aș fi lăsat capul între coapsele tale ca-ntr-un confesional
ori ca în apa iordanului și-aș fi ieșit un om nou
gata să creadă în toți dumnezeii deodată
gata să jure că-ntre coapsele tale am găsit exploziile solare
pe care le tot vedeam simulate la rubrica meteo
dar despre care nu credeam că există

cînd nu mă gîndesc la tine
mă cert cu morgan freeman
a pornit în căutarea lui dumnezeu și-mi toarnă gogoși
despre cum divinitatea se ascunde în noi iar scopul nostru
în viață e să-ajungem la ea
eu urlu dați-mi înapoi moartea pentru că viața
e invers proporțională
cu ceea ce însemnăm la sfîrșit

te simt în inimă ca doza de ulei camforat
ce-l ținea în viață pe blecher
îmi dau seama că orice ți-aș spune e la fel de util
ca un prepuț după circumcizie
de aceea îți scriu e singurul lucru ce mă păstrează uman
în rest sunt un sac de oase încremenite
cu mîna întinsă așteptînd milă
aud pixul cum scîrțâie pe hîrtie ca un cîine de prerie
ce scurmă pămîntul de frica unui jaguar

oricum tu nu vei ști nimic din toate acestea
am învățat că nu-i bine să spunem totul
dacă n-am avea nimic de ascuns
am fi niște sperie-ciori fără paie 

 emilian valeriu paL

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...