luni, iunie 25, 2012

Am curajul să îmi urmez inima şi intuiţia. Inima şi intuiţia.


Postat Maria
Lucrurile trebuiesc făcute din timp. Mâine nu există. Nu le pot face pe toate într-un timp scurt. N-am niciodată prea mult timp. Nu voi mai fi schimbător. Voi pune punct lucrurilor pe care le iubesc cu cinci minute mai devreme decât mai târziu. Timpul meu este limitat. Nu trebuie să îl pierd trăind viaţa altcuiva. Nu voi lăsa pe alţii să îmi slăbească ambiţiile. Am curajul să îmi urmez inima şi intuiţia. Inima şi intuiţia. Puţine vorbe, multe fapte. Dacă vreau să obţin ceva, trebuie să mă bazez doar pe mine, nu pe ceilalţi. Voi duce bun sfârşit ceea ce încep. Voi lupta până la epuizare pentru ceea ce vreau. Chiar şi eu mă pot înşela. Indiferent ce susţine lumea că ştie despre mine, eu ştiu cum sunt de fapt cu adevărat. Refuză când simţi. Luptă. Învaţă din greşelile altora. Nu crede ceea ce vrei să vezi. Punctualitate. Nu există scurtături în viaţă, indiferent de vis. Timpul, concentrarea, dedicarea, determinarea, disciplina şi intuiţia contează. Rămâi conştient asupra ta. Îmi voi domina nervii. Reţine ceea ce este folositor, aruncă ce este nefolositor. Rămâi puternic. Mă voi concentra pe ceea ce vreau, apoi voi face totul în acel sens planificându-mi timp pentru recuperare şi odihnă. Voi găsi un echilibru, altfel mă voi simti vinovat când corpul şi minutea îmi vor spune că am nevoie de o pauză. Eu, cel de azi, nu mai sunt cel de ieri, şi voi fi cu totul altul – mâine. Va conta cu adevărat felul în care îmi trăiesc viaţă, cum îi fac pe ceilalţi să se simtă şi ce anume las în urmă. Creez un mai bun azi, datorită unui mai rău ieri, pentru că mă ridic cu noi puteri, un scop mai precis şi un curaj mai nebun de fiecare dată când cad. Care este cel mai rau lucru care mi se poate întâmpla daca fac asta? Nu am avut cum să controlez unde m-am născut, cât de buni sau răi să fie părinţi mei, cât de frumos sau urât să fiu, dacă să am sau nu bani. Dar nimeni nu mă poate limita în a munci pentru ceea ce vreau să fiu. Trebuie să lupt cu toată puterea pe care o am; Nu voi fi ca ceilalţi oameni. Nu mă voi lăsa controlat de frică. Nu mă voi duce în întuneric fără să fac tot ce este posibil pentru a deveni cine vreau eu să devin. Îmi voi urmări visul, inima, voi da totul, ca la finalul zilei să pot dormi liniştit. Liniştit că indiferent de succes sau eşes, am făcut totul. Mă voi răni, mă voi da cu capul de pereţi; mă voi epuiza, voi lupta din nou şi mă voi epuiza iar; dar voi simţi durere? Niciodată. Cum pot să simt durerea când nu este loc de aşa ceva. În mintea mea va fi un singur gând, libertatea. Sunt evaluat şi clasificat în funcţie de ce fac, cum arăt, ce spun şi cum o spun. Aspectul fizic implica un corp sanatos, mai putin stres si oboseala. Voi alerga de cel puţin 3 ori pe săptămână, voi face abdomene, stretching, flotări şi genoflexiuni. Voi mânca la ore potrivite, şi ceea ce trebuie; mă voi hidrata. Voi dormi cum trebuie. Aspectul intelectual implica invatarea si dezvoltarea altor activitati mintale. Să citesc mai mult, despre orice. Învăţ “If”. Trebuie să învăţ. Trebuie să îmi ating şi depăşesc potenţialul. Aspectul social implica dezvoltarea personala sau intima a relatiilor si a contribui activ in societate. Nu numai eu contez. Acţiunile mele se răsfrâng şi asupra celorlalţi, celor cărora le pasă Aspectul spiritual implica o cautare personala a sensurilor. Viitorul este o poveste. Când nu sunt sigur de un lucru, nu îl voi fac Lucrurile se schimbă, se pot schimba de la o clipă la alta.. Si vis pacem, para bellum. Am scos lucrurile personale din el. Acelea chiar şi-ar fi pierdut valoarea. Acesta este articolul care m-a inspirat. Cum? Nu există moduri specifice de a-ţi scrie propriul manifest, important este ceea ce îţi transmite. Poate chiar avea un alt nume, nu neapărat manifest. Eu l-am scris de mână şi l-am “înfipt” în 4 bolduri, pe un panou în sufragerie. Te sfătuiesc să îl scrii de mână şi nu la calculator pentru că este un mod care îi oferă o mai mare valoare. Nu pare doar ceva superficial. Dacă îl poţi scrie şi cu stiloul, ar fi foarte frumos. De ce? În timp ce scriam fiecare cuvânt, îmi aduceam aminte de toate momentele în care nu m-am comportat conform principiilor scrise. Mi-a luat vreo 2h şi 5 pagini A4 să îl scriu. Acoperă subiecte precum sentimente, familie, facultate, prieteni, idei, viitor. Poţi scrie tot ce îţi trece prin minte, dar care crezi că te-ar ajuta să nu uiţi cine eşti şi ce vrei să faci. Poţi să scrii despre cum ar trebui să te comporţi cu prietena, familia, prietenii, despre cum ar trebui să înveţi sau despre atitudinea ta faţă de oameni în general. Deşi nu a trecut foarte mult timp de la scriere, îl citesc cât de des pot, chiar zilnic. Simt că îmi este folositor pentru că îmi amintesc constant cum ar trebui să fiu. Când voi “uita cine sunt”, când voi trece prin perioade grele, când voi trece prin perioade de euforie voi ştii cum să reacţionez. Toţi avem aceste perioade, nu? Te îndemn să-ţi pui pe foaie principiile, valorile şi să le citeşti, să le urmezi clipă de clipă. Nu contează ce nume îi dai ci cât de importanţa lui. Nu eşecurile te definesc ca om, ci valorile pe care le ai. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...